Indemnizatia presedintelui CJ Suceava a scazut cu 1100 de lei (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Consilierii judeţeni suceveni vor încasa în lunile noiembrie şi decembrie o indemnizaţie de 600 de lei faţă de 900 de lei, cât ar fi trebuit să beneficieze în mod obişnuit, iar indemnizaţia preşedintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a scăzut cu 1100 de lei, de la 6.600 la 5.500 de lei.

Consiliul Judeţean Suceava a adoptat joi o hotărâre privind limitarea plăţii indemnizaţiilor pentru o singură şedinţă de CJ şi pentru o şedinţă de comisie de specialitate, pentru lunile noiembrie şi decembrie, în condiţiile în care pentru a beneficia de indemnizaţie ei trebuie să participe lunar la cel puţin o şedinţă de plen şi minim două şedinţe ale comisiilor de specialitate.

În nota de fundamentare a hotărârii CJ Suceava se menţionează că în vederea reducerii cheltuielilor salariale cu 15,5 la sută, veniturile nete ale salariaţilor din aparatul propriu al CJ Suceava se reduc, în medie, cu 20 la sută, iar pentru a veni în sprijinul salariaţilor, astfel încât să nu se impună o reducere mai mare, consilierii judeţeni trebuie să limiteze plata indemnizaţiilor pentru o singură şedinţă de plen şi una de comisie de specialitate.


Intră acum și în grupul de